Skip to content Skip to footer
autor

Mihnea Măruță

S-a născut în 1969 la Cluj și a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“ (UBB). 

După revoluția din 1989, fascinat de ceea ce se întâmpla în spațiul public, a abandonat Facultatea de Matematică, unde era student în anul II, și a devenit reporter, apoi secretar de redacție la revista NU – un săptămânal care a rezistat până în decembrie 1993.

A lucrat în presă mai bine de 20 de ani – timp în care a fost, printre altele, redactor-șef al ziarelor Cotidianul (2007-2008) și Adevărul (2012). 

Pe lângă cele două ziare naționale, a mai condus săptămânalul Clujeanul, cotidianul Ziarul Clujeanului, precum și publicațiile online Oradecluj.ro și PressOne.ro.

În 2021 și-a luat doctoratul în filozofie, sub îndrumarea profesorului Aurel Codoban. În prezent, predă cursul de Filozofia Comunicării la Departamentul de Jurnalism al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 

Această carte – debutul său în volum – este o versiune adaptată si îmbogățită, prin mijloace multimedia, a tezei sale de doctorat.

PRIMII CITITORI

Opinii despre carte

Cine deschide această carte n-o mai lasă din mână. După ce a citit ultimul rând, o redeschide cu senzația dezmeticirii într-o realitate abia bănuită până atunci: lumea și omul se schimbă sub ochii noștri pironiți în ecrane. Seduși de noutatea virtuală continuă și de excitația continuă, ne convertim la o ficțiune pură și la o identitate unică în istoria omenirii; Narcis și Pygmalion în același timp, devenim, pe zi ce trece, spectre ale unei existențe fictive, fantome din rețeaua internetului, oameni-nod (fiecare crezându-se buricul pământului) în plasa infinită a iluziilor de putere.

Dependenți de facebook, instagram, twitter, tiktok, coborâm în iadul celorlalți, încredințați, scrie Mihnea Măruţă, că urcăm în paradisul propriu. O conștiință impersonală, magică, ne absoarbe și ne risipește, ne farmecă și ne ține în mrejele ei ori de câte ori navigăm în rețea ca să vedem ce mai zic alții, cum mai suntem noi pe scena celorlalți, cine pe cine mai judecă, admiră sau detestă, în ce fel mai suntem băgați în seamă pe tărâmul virtual al nemuririi prin postare.

Una dintre cele mai pline de miez cărți ale acestui an.

Tatiana Niculescu

Tatiana Niculescu

Scriitoare

Dincolo de referințele filosofice impresionante, multe complet neștiute de mine, cartea lui Mihnea vorbește, de fapt, despre dorința și căutarea noastră pentru o existență care nu se supune unor tipare clasice, lumești. Cele 10 capitole vorbesc despre cum am ajuns să trăim pentru și într-un „dincolo 2.0”, doar pentru că realul pare incapabil să ne aducă aceeași euforie. Oare chiar poți ajunge la o stare de paradis prin doom scrolling? Oare virtualul chiar ne poate face să simțim ceva real?

Adela Sabou

Adela Sabou

Copywriter

Am citit cu sufletul la gură cartea lui Mihnea Măruţă despre identitatea virtuală, după părerea mea una dintre cele mai importante apariţii editoriale de anul acesta. Distilȃnd filosofie, ştiinţă, literatură sau film, volumul reuşeşte să fie în acelaşi timp accesibil, ceea ce nu e deloc puţin lucru.

E o carte care sperie, provoacă, scandalizează, nelinişteşte. E o carte de comentat, aprobat, criticat, completat. E o carte vie, cum puţine reuşesc să fie la noi, e o carte relevantă şi de neignorat. În particular, o recomand cu multă căldură profesorilor, vexaţi, cum sunt şi eu, în fiecare zi de noutatea disruptivă a lumii digitale.

Doru Căstăian

Doru Căstăian

Profesor de filosofie

Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată.

Cristian Tudor Popescu

Cristian Tudor Popescu

Jurnalist

Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual.

Vlad Zografi

Vlad Zografi

Autor

Tocmai când credeam că măcar în varianta 2.0. putem fi «Excepționali» și «Nemuritori», Mihnea Măruță demontează și aceasta iluzie printr-o incursiune intelectuală aproape curativă. „Identitatea virtuală” te lecuiește în primul rand de tine însuți. După ce o citești, ai șansa de a te (auto) vindeca! Ar fi interesant de urmărit, probabil intr-o lucrare viitoare, care este rețeta!

Sergiu Toader

Sergiu Toader

Antreprenor

Cu această carte, Mihnea Măruță scoate gândirea filozofică românească din rutina de a comenta lucrări străine și, totodată, ridică discursul asupra lumii digitale de la texte descriptive la o teoretizare profundă și radicală.

Aurel Codoban

Aurel Codoban

Filosof

Doctă, documentată riguros, foarte aplicată, cu un limbaj precis și sugestiv, cartea domnului Mihnea Măruță oferă o perspectivă socio-filosofică foarte interesantă asupra fenomenului rețelelor sociale virtuale.

Personal, am găsit-o mult mai interesantă decât „Demența digitală” a lui Manfred Spitzer, deși perspectiva aceleia e un pic diferită.

Maria Mihăiță

Maria Mihăiță

Medic veterinar

Mihnea Măruță studiază chipurile din fluidul deformant al rețelelor sociale și, cu ajutorul uneltelor născocite de maeștrii filosofiei, ridică minuțios o structură de gândire, sprijinită mereu pe stâlpii științei și decorată uneori cu exemple elocvente din beletristică sau din filme, despre identitatea virtuală și despre fenomenele care o definesc.

Laurențiu Manolache

Laurențiu Manolache

Jurnalist
IDENTITATEA VIRTUALĂ

Social media ne oferă iluzia nemuririi.Cum ne modifică această ofertă?