Skip to content Skip to footer

INTRODUCERE: De ce acest podcast?

Această carte este o versiune multimedia a tezei de doctorat în filosofie pe care autorul, Mihnea Măruță, și-a susținut-o în 2021, la Universitatea „Babeș-Bolyai”.

În carte sunt inserate coduri QR care trimit la podcastul pe care autorul l-a realizat împreună cu antreprenorul tech Dragoș Stanca – alături de care discută idei din fiecare capitol.

Astfel, fiecare capitol al cărții se încheie cu un cod QR care duce la un filmuleț aflat pe acest site și pe YouTube – o producție, sperăm noi, utilă și interesantă, realizată de Upgrade 100 și Humanitas.

În plus, cartea include și alte coduri QR – care trimit la alte videouri – pentru a exemplifica anumite idei și concepte.

Proiectul „Identitatea virtuală” nu este, deci, doar o carte – ci o invitație, în format multimedia, la explorarea unor înțelesuri noi – care se nasc la intersecția dintre tehnologie si filosofie.

Cele zece capitole ale cărții abordează transformările pe care manifestarea într-o rețea de socializare le determină asupra minților noastre.

Fiindcă petrecem tot mai mult timp conectați în aceste rețele, riscăm să nu ne mai gândim cum ne afectează mediul virtual și ecranarea unei alte prezențe.

Riscăm să traversăm o schimbare globală fără a înțelege sensul acestei schimbări, sens la care contribuim de fiecare dată când – plictisiți, curioși sau chiar dependenți – redeschidem feed-ul pe care ni-l livrează rețeaua preferată.

Pe YouTube puteți „sări”, via time codes, la partea din discuție care vă interesează mai mult:

00:00 Cuvânt de bun-venit, al lui Dragoș Stanca. De ce e nevoie de această carte.

03:51 Cum au fost scrise cele 10 capitole.

04:44 Metoda lui Mihnea Măruță: o întrebare care deblochează fiecare capitol.

06:35 Dragoș Stanca explică ideea codurilor QR inserate în carte.